TRANSPORT GRATUIT PRIN CURIER LA TOATE COMENZILE PESTE 300 lei

A fi sau a Nu fi - That is the question - Ființa sau Neființa / Being or Non-being

Life and Death

via Fine Art America

"To be or not to Be, That is the question."

William Shakespeare

Și vine o vreme în viață în care totul capătă sens.

Vine o vreme în care începi să observi cine Este acasă și .... cine NU(este).. Cine are Suflet în corp și cine Nu. Cine este Viu, este viață, este Aici, Cine Este, și cine... Nu. Cine nu-și dă voie să fie, cine e mort pe dinăuntru și umblător printre vii.

Vine o vreme în care începi să observi dacă într-un Corp mai există viață, dacă mai există suflet sau.. Nu.

 

Există un Flux al vieții pe care toți ne îmbarcăm de la începutul existenței noastre. Indiferent pe ce prag al evoluției ne aflăm în acest moment, acest flux ne duce înapoi Acasă, și orice ființă rămâne cu această dorință primordială arzătoare de a evolua, chiar dacă de multe ori înoată chiar contra Fluxului.

Atunci când venim aici, venim cu un anumit program moștenit din celelalte existențe, acesta poate tinde spre

  • Viață 
sau poate tinde spre
  • Autodistrugere și Nonexistență.

A Fi

- Calea spre Viață - 

Și totul a pornit de la un Prim Ecou, de la un Impuls Primordial și anume.. A fi. (To be)

Imaginează-ți că Viața, Fluxul Vieții, a fost creat din Ecourile Gândurilor care s-au ondulat spre exterior în valuri de sunete și apoi..

au căpătat formă,

au devenit materie.

Acel Gând, Impuls Primordial a spus Da. 

A spus Da la tot ceea ce există, la tot ceea ce are conștiință, a spus Da vieții, existenței.


Odată coborâți din dimensiunile mai înalte până aici, mai jos, în planul fizic, într-o plan mai dens și mai greu, mediul din jur a devenit apăsător și greoi. Ne-a așezat peste ochi o eșarfă a uitării, o ceață a ignoranței, și cu cât ne-am scufundat mai mult în densitatea aceasta am uitat cine suntem.

Am uitat de unde venim... și pentru că n-am mai văzut mare lucru, decât... lumea aceasta.. palpabilă, am numit-o pe această lume cea reală și tot ceea ce nu se mai vede.. iluzie. 

Și în mii de ani umblători prin ceața și lumea aceasta densă.. ne-am îndepărtat tot mai mult de noi și cei mai mulți ne-am deconectat... de la Sursă.

Am uitat cât suntem de ușori. Am uitat cât suntem de magici. Cât suntem de plini de Viață, de energie, de Iubire necondiționată pentru tot, și de cele mai multe ori am uitat că suntem mai mult decât materie, mai mult decât un corp, mai mult decât un creier sau o altă bucată de carne, am uitat că suntem Tot.

Mulți dintre noi mai putem vedea doar cu ochii fizici, atât de tare ne-am îndepărtat de noi, și deși știm cumva că suntem mai mult decât atât, totuși ne identificăm și ne prezentăm în lume doar cu ceea ce putem să vedem într-o oglindă.

life death

 via Fine Art America

"Ecoul Primar - Gândul Primar este SĂ FII (To be)

Dacă gândul primordial a fost Să Fii ( A Fi - To Be - Being - Ființă), adică acel DA spus la tot ceea ce există, de fiecare dată când îți dai voie să fii, ești suflet, ești viață, ești tot, EȘTI

Ființa.

Să fii este o Palmă deschisă. La propriu..

open hands

Art Hands that Give Life via Steemit

Oricine spune Da la tot ceea ce este Viață, fie că este vorba de natură, animale, ființe, tot ceea ce este natural..  acela care își spune Da Lui și își dă voie să fie Autentic, își urmează dorința Sufletului, acela urmărește Ecoul Primordal și își urmează călătoria firească a evoluției.

Aceasta este Ființa!  Şi ea mereu.. Dăruiește.

Pentru că Ființa este conectată cu Sursa, ei îi va veni întotdeauna firesc și ușor să ofere Totul altcuiva necondiționat.

Oferă iubire, înțelegere, iertare, timpul său, vorba sa.. liniște, pace, abundență, cunoaştere, bucurie.. Și ajutorul dar doar Când i se Cere! Nu intervine fără să i se ceară. 

Acesta va fi programul predominant al celui ce alege Să Fie.

Ființa este o palmă larg deschisă, care Oferă și Nu Cere, Nu vrea ceva în schimb, Nu are așteptări.. și o repet pentru că ajungem la.. A Nu Fi și la Ne-ființă și astfel putem observa cam ce cale Obișnuim cel mai des să alegem.

 

Pentru că A fi conține tot ceea ce există, prin definiție, conține și Extrema cealaltă, adică.. cel mai profund opus al său. A Nu Fi.

 

 

A Nu Fi

Nu Ființa - Să Nu fii = Non Being - Non-Ființă - Neființă 

 Definition of nonbeing: absence or lack of being: NONEXISTENCE

The state of not being; non-existence.
"The idea that unconsciously we all long for death, for non-being"

 

Dacă FIINȚA spune DA (vieții) și este o emanație a gândului A fi, gândul de a NU FI, este acela ce se îndreaptă spre Neființă și este o emanație a gândului NU. The Alchemist via youtube

Mai exact este un NU spus vieții, naturii, la tot ce este natural, la a Nu Fi.

Neființa, își spune un Nu clar Lui, Sinelui, neagă și refuză Gândul PRIMORDIAL de A Fi și astfel neagă Creația.

Programul său va tinde spre Autodistrugere și Nonexistență. Spre Anihilare. 

A Nu Fi este un Pumn Închis. La propriu..

closed fist

via Saatchi

Cine se luptă și înoată contra Valului Vieții, se îndreaptă spre Nonexistență, spre autodistrugere și moarte. Nu moarte a corpului, ci o stingere a făcliei Sufletului.

Trebuie să înțelegem că, așa cum multe entități au venit pe lume cu un program predominant către tot ceea ce este Viu și Viață, alte entități au venit în această lume cu un program predominant de Autodistrugere și tind spre Moarte, spre Dezintegrare. Aceștia au venit cu un program care respinge orice formă de Viață, de Natură și tot ce este Natural. Ei neagă cu toate convingerile Creația pe care vor să o înlocuiască cu ceva artificial creat de ei.. ceva fără Viață.. Vor s-o înlocuiască cu ceva Mort, fără conținut, fără Suflet, fără Ființă exact după... chipul și asemănarea lor.

Şi dacă și-ar dori în această fază a existenței lor de.. "Ne-Ființă", ar putea crea orice altceva, numai Viață Nu.

    Aceștia sunt toți cei cu pumnii închiși,

    • cei cu pumnii ridicați și gata de luptă sau ceartă;
    • cel ce ridică mâna, se războiește;
    • cel ce lovește; 
    • cel care caută întotdeauna să ia;
    • caută să fure, să uzurpe;
    • care se agață cu ghiarele;
    • cel ce adună;
    • cel ce-i hoarder.. acaparator, adunător de te miri ce.. orice. 

    Aceste entități nu mai au emoții, și-au ignorat cu totul chemarea inimii, au ignorat cu totul corpul Emoțional de ca și cum îi încurcau, nu le era necesar, și Templele lor nu mai conțin Suflet, sunt Goi pe dinăuntru, sunt străini de  iubire și nu au cum să prețuiască vreo clipă Viața. "Și de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere..." Cu alte cuvinte, fiecare poate dărui doar ceea ce este, și nu poți cere ceva de unde Nu Este. Tot spre Neființă se îndreaptă şi cei ce fug de Iubire.. cei ce aleg orice alceva, numai iubire nu. 

    Ceea ce trebuie înțeles este că, cu cât aceste entități s-au îndepărtat mai tare de Fluxul Vieții, pentru că au pierdut Suflet, au pierdut conexiunea şi legătura directă cu Sursa, cu Divinitatea din ei, și încearcă cu disperare să restabilească o "legătură indirectă" prin orice altă Ființă mai Vie decât ei, cu o Făclie (a sufletului) mai Vie ca a lor, pentru a Reintra înapoi în Fluxul Vieții.

    Așa cum spuneam mai la început, pentru că toți suntem setați să urmăm Fluxul Vieții  indiferent de calea pe care o alegem, rămânem mereu cu dorința originară de a evolua, de A Fi, de A Trăi, de a Exista.

    Şi pentru că Nu-Ființele nu mai poate crea suficientă energie vitală (Chi), și nici nu se mai pot alimenta direct de la Sursă pentru că s-au deconectat negând-o, ei astfel au ieșit din Flux. Iar ca să Supraviețuiască ele trebuie să intre înapoi în Fluxul Vieții (conform dorinței originare de a fi), și ca să Reintre în Flux în loc să își deschidă pumnii şi să se deschidă din interior..,

    • se vor agăța cu ghiarele de tot ceea ce este Viu sau mai Viu decât ele.
    În orice Acum o Neființă ar putea reintra singură în Flux, doar deschizând palmele încleștate.

      Paradoxal este că aceste entități sunt acelea care.. 

      • se vor teme cel mai tare de Moarte pentru că ele cumva știu că au ieșit din Fluxul Vieții. 
      Tot Ne-ființele.. Nu Ființele
      • au Anxietate = teama de viitor = teama de moarte = teama de Anihilare. Toate acestea din cauză că au ieşit din Fluxul vieții, și pentru că neagă Creația, au teama că după moarte nu mai există nimic.. nu au Credință în ... Existență, trăiesc cu Teama de Anihilare şi on Survival Mode. Ei cred în Nu-Viață, adică în Moarte. Și din acest motiv ei vor încerca prin toate mijloacele să își prelungească viață de aici.

        Iar pentru că ei spun Nu Vieții și nu o mai pot crea, fiind pe mod de Supraviețuire,

        • vor fura de oriunde le pică HRANA.. şi anume.. ENERGIA Vieții, Chi-ul pentru a-și prelungi existența cu orice chip, dar negând viata.. și.. călcând peste cadavre.

        Ca o paranteză... Acum, la final de ciclu a sosit momentul Recoltei despre care s-a scris prin cărți, acesta fiind și subiectul multor filme... SF pentru cei mai mulți, și toate ne povestesc despre același lucru și anume.. separarea grâului de neghină, Recolta de la un sfârșit de ciclu sau apocalipsa. Deși poate părea trist pentru foarte mulți dintre noi, trăim chiar în vremurile acesta ascensiunea of The Great Mother Gaia, care își crește vibrația pe zi ce trece tot mai mult, iar Noi, fie Alegem să creștem odată cu ea.. fie Ne Dăm Jos la prima, sau la a doua.. dacă nu putem ține pasul și nu suntem în Flux. De aceea suntem scuturați Acum mai tare.. ca să ne trezim, să fim Atenți, să fim Prezenți. (despre recoltă recomand filmele Jupiter Ascending, Matrix, Project Ithaca) 

        • Odată cu creșterea vibraţiei Pământului, Nu-ființa, nu vrea ca tu să îți ridici vibrația.. să te trezești, vrea să te țină pe loc adormit și anesteziat, în programare, în vină, ură, frică, luptă și alte emoții joase  pentru că ea nu se mai afla în Flux și dacă tu nu-i mai ești Hrană ea cu ce mai... există.. ?!
        • Nu-Fiinţa caută Supraviețuirea în afara Fluxului.. și va încerca spre exemplu ca în Altered Carbon să își mute conștiința într-un alt corp mai tânăr, mai AI pentru a-și prelungi viața de aici, din teama că nu exista Nimic după această viaţă. Sau te miri ce alte idei "artificiale" le mai vin.. Poate se mută chiar pe Marte și încearcă acolo din răsputeri să creeze "Viață" cu ceea ce ei... Nu Sunt, dar măcar așa mai trăiesc și ei puțin în afara Fluxului Vieții. 
        • Dacă Ființa este palma deschisă și cea care dăruiește necondiționat, NU-Ființa este palma închisă și cea care oferă dar așteaptă ceva în schimb. Uneori este ceva material, alteori acel ceva este Energia ta. Tot Nu-ființa este cea care reproșează că ți-a dăruit, a făcut, a ajutat, te-a iubit, pentru că NU-Ființa are mereu așteptări şi dăruieşte dintr-o postură de Lack.. lipsă. 
        • SE OFERĂ să ajute.. fără să i se ceară. NU-ființa este cea care iți oferă Fructul otrăvit ca să fie "Salvatorul" tău (am scris despre asta în Rodia - Calea Seminței de Rodie - Semințe de Suflet ) sau serul vindecător.. doar că aici nu o face fără acordul tău.
          Medusa Arhietip se vindeca 
          • NU-ființa este şi Prădătorul. Citește Femeia care aleargă cu Lupii, povestea lui Barbă Albastră)
          • Este Violatorul. Arhietipul Medusei.

          Medusa Fan ART by Abigail Lake.

          • Nu-ființa este Răzbunătorul.
          • Nu-ființa este cel ce ia Viața.

           

          emotii suprimate pictura

          Supressed Emotions via Saatchiart

            Nu-ființa

            este stăpânul Minții tale când nu ești acasă. 

             
             

             

            • Nu-ființa este Vampirul energetic. Fiind deconectat de la Sursă va căuta energie în exterior prin certuri, contraziceri, gânduri de judecată, este partenerul ideal de bârfă, discuții interminabile.. sunt şi acele persoane care în principal discuția este îndreptată asupra problemele lor deşi sfaturile nu-i interesează prea mult, doar Timpul tău şi toată Atenția ta Asupra Lor. Iar când atenția este asupra ta.. îți vor stârni emoții joase, îți vor aminti fie ce nu ai, ce nu poți, fie că nu eşti destul, mai întăresc nişte frici, mai reafirmă nişte convingeri, îți mai amintesc de un esec, de o respingere, traumă, mai  scobesc cu bățul în răni şi emoții refulate. Toate acestea.. cu voia ta fireşte.. nu eşti tu victima Universului, ei fiindu-ți doar Oglinzi. 

             

            Nu-ființa Fură Timpul...  Prezent! - Te Fură de la momentul Prezent

            hotul de timp

            The secret of the Time Thief via Saatchiart

            The Thief Of Time. Serge Van Kache.

            The Thief Of Time. Serge Van Kache. via Pinterest

             

            • NU-Ființa, Nu este..  Prezentă.. Este mereu Off și plecată Altundeva în Timp

            Ca să ieșim din planul mai dens în care Timpul este Linar, trebuie să Măiestrim Timpul prin Prezență.

            Recomand video despre Dimensiuni explicate aici pe youtube.

            Despre furtul lui Acum vezi postarea de blog: The Thief of Time(comming soon) 

             

             Vorbind despre Nu-ființă ca influență din Exterior menționez că.. 

            Cel mai mare consum energetic pe care o NU-Ființă îl face este prin Furtul Timpului Prezent și captivarea Atenției tale în.. alt Timp decât Acum. Nu-fiinta este Stimulul iar tu creezi în tine emoția, apoi reacția. Tu ai butonul, el îți arată că ai buton și îți consumă momentul Prezent mutându-ți atenția când în viitor, când în trecut. 
            • NU-Ființa este Hoțul Timpului - Acum - și îți va atrage atenția ducându-te cu Atenția..

                în TRECUT

                • undeva în urmă blocat, cu teama de Experiențe noi pentru că Stimulii îți readuc în prezent traume nevindecate în baza cărora ai dezvoltat frici, și alte emoții joase cum ar fi de vină, rușine, furie.. sau conceptul de păcat...;  Cei mai mulți suflă și îi iaurt și ratează Viața din cauza fricilor care îi paralizeză într-un timp și eveniment nefericit din Trecut. (Been there.. done that.) Pentru a fi Stimulat și dus în trecut, este suficientă o Imagine, Un Cuvânt legat de o Convingere care are o Încărcătură Emoțională Joasă, și tu readuci în Prezent.. toată emoția nașpa din momentul evenimentului Trecut.. Și nu Nu-ființa o face, tu o faci. Ea este doar stimulul, tu ești cel care are reacția.

                Aici aș dori să subliniez ceva foarte important.. cât timp un eveniment trecut neplăcut îți mai provoacă emoții joase, o parte din tine, o părticică din sufletul tău s-a fragmentat și a rămas agățată acolo în acel moment din timp și se tot învârte în cerc pentru că tu nu ai trecut încă peste momentul respectiv în care ai fost rănit, afectat, traumatizat.. Poate tu crezi că l-ai uitat.. sau poate tu crezi că Timpul l-a vindecat.. Bullshit! Timpul nu vindecă! Tu te vindeci, sau nu te vindeci.. timpul te face doar să uiți că ai o rană acolo și mai tare te încurcă.

                Dacă nu știi cum să îți reîntregești sufletul.. vezi ce te apasă când te butonează unii și alții, și vei ști că acolo se ascude o rană și o bucățică de suflet pe care ai pierdut-o și pe care o poți recupera.

                Ceea ce aș vrea să înțelegi, și mi-o tot repet și mie, este că, chiar dacă au existat  prădători care ți-au cauzat acea neplăcere, totul a fost creat cândva de tine, sau cu acordul tău, spre binele tău Suprem și în acord cu Legile Universului de rezonanță și cauza și efect.


                Atunci când ție singur singurel îți vin în minte anumite amintiri din cele enumerate mai sus cu lux de amănunte, fragmentul tău de suflet este cel care te cheamă înapoi la acel moment nevindecat strigând... hei, sunt lăsat aici.. scoate-mă te rog din Buclă asta de timp.. vreau să mă aduci în Acum.

                Până tu nu îi dai ascultare și începi să îl auzi și faci ceva ca să te vindeci.. Nu-ființa are un buton de apăsat, o rană de zgândărit și ceva de câștigat prin consumul acesta al tău de gânduri și frământări interioare cu încărcătură emoțională joasă care este pentru Nu-ființă hrană.. este energie, este Viața pe care nu o mai are.

                Și.. UNIVERSUL.. prin legea rezonanței, îți va scoate în cale Oglizi care să îți arate rana, sau credința ta limitativă..  ex.: că toți sau toate sunt în X fel.. Aceste oglizi vin ca tu să te vezi acea idee limitativă.

                Dar până tu nu te vezi, dacă toate acestea vin spre tine degeaba și tu tot acea încărcătură emoțională joasă o creezi de fiecare data cand dai nas in nas câte-o Oglinda de-a ta, nu faci decât să îți reafirmi Constrângerea, Limitarea, Încărcăturile Emoționale atașate acelui eveniment nefericit.. și Energia ce iese din tine rămâne la fel. Creezi mai mult, și pe mai departe.. și rămâne să retrăiești același scenariu la nesfârșit.

                Și am senzația acum când scriu aceste rânduri, că în acel scenariu, tu ești bucățică de suflet fragmentată care se învârte în cerc într-un timp Trecut.. în timp ce restul din tine este Prezent peste tot dar pe care tu nu-l poți accesa.

                Simt să dau și un exemplu:

                Să zicem că..  X și Y ți-au cauzat un rău în iubire și au format în tine o convingere legată de relațiile în urmă căreia ai decis că îți este mai bine singur(ă). 

                Ca să ieși din Cerc.. poți alege să găseșți o cale și puterea interioară să te vindeci.  Sau, poți să alegi să te învârți mai departe în cerc sperând că se schimbă Cercul.. învinuindu-i pe toți ceilalți din cerc, toate oglinzile tale care îți vor reafirma la un moment dat convingerea și credința ta limitativă despre relații. 

                Este alegerea ta dacă cercul și postura de Victimă îți convine. Să ții cont ca aici te vei afla în situația în care vei atrage în continuare prădători.. și vei crede încă în salvatori exteriori ție, fie că-i Iisus, fie că e un altul, o alta care să te scoată din Cerc.

                Ca să îți asumi însă răspunderea pentru propria viață, și primul pas spre Sine, spre Ființă, este nevoie să îți deschizi Inima încet încet către Iubire și să îți  dai voie să Fii Tu.. și să trăiești.. alte experiențe din alte Emoții decât cele create de pâna acum din vechile răni cu încărcături emoționale joase.

                Tu nu ești Victima Universului.. ești Creatorul Propriului Destin.


                 

                • NU-Ființa te duce cu Atenția

                  în VIITOR

                  • te duce mereu cu gândul înainte, prin visare fără acțiune, fără emoție.  Visare azi la una, mâine la alta, dar nu suficient de mult încât să investești suficientă energie pentru a crea ceva palpabil.. doar Chaos.. în Gânduri legate de Viitor. Zero organizare. Azi vreau să fiu președinte, mâine vreau să fiu marinar.. azi visez să fiu sirenă, mâine balenă..
                  • Promite. Amăgește.. Promite ca va face ceva in Viitor.. nu Azi.., te duce cu gândul la un Viitor Ipotetic.. 
                  • Crează Speranțe.. Speranțele sunt false.. Și sunt false așteptări din exterior și Necredință în Sine... În loc să ai încredere.. pui la îndoială.. credința sperând într-un.. poate.
                  • prin Frică, cu Atenția la un viitor ipotetic Tragic.. război, boală, dezastre, singurătate, sărăcie, abuz.. Trăirea în anxietate, trăirea cu Frica de moarte.. și uite așa pui și tu energie în Viitorul Creat de alții și nu de cel creat de tine conștient Acum, de oricare parte a baricadei te-ai afla. Pentru că acolo unde îți este Gândul(Atenția), acolo îți este Energia! 

                  Deși instinctiv cu toții ne vom îndrepta spre Sursă și înapoi la Noi, la Sine, cei ce Neagă Creația și aleg Să nu Fie, aleg calea mai lungă și repetiția la nesfârșit, rămânând blocați în Caruselul Timpului, până își învață lecția

                   

                   

                  Ca să ieși din Caruselul Timpului, care este o lecție a acestei lumi tridimensionale, trebuie să prețuiești mereu Clipa, Să Fii Prezent, Aici, Acum. Să asculți cântecul sufletului tău și să faci ce simți când simți.

                  Să fii atent să nu trăiești din amintri, frici și traume.

                  Să trăiești viața dincolo de limitele rănilor și fricilor tale.

                  Pe acestea încearcă să le vindeci cu blândețe, cu răbdare, pentru că fragmente din tine rămân blocate acolo într-un.. timp până te Regăsești.. până Ierți... Te ierți... Te iubești.

                  Să nu trăiești doar în iluzii și visare, doar cu gândul la viitor, la ziua de mâine dar paralizat de anxietăți și teamă de a nu fi rănit, fără să mai încerci să trăiești.

                  Să nu trăiești cu teamă de moarte, când tu ești Viața. 

                  Să nu fii chiar tu Hoțul de Timp.

                  Pășește cu Prezență în Sala ta de Oglinzi.

                       

                       

                      Mulți dintre noi am făcut toate aceste lucruri și de multe ori le mai facem fără să ne dăm seama deși le știm, le-am invățat.

                      Sunt atâtea fațete..

                      De multe ori am simțit nevoia de atenție, de confirmări din exterior, ne-am jucat cu A nu Fi furând energia altora pentru că noi n-o aveam și nici nu ne-am dat măcar seama că o facem. Nu ne-am dat seama spre ce anume ne îndreptam. Și de câte ori nu ne-am dat voie Să Fim. Și câte nu am făcut în viața din teamă, din răni, din neîncredere în noi, din neiubire de noi. but..

                      "Don't die with your music still inside you." Serena J. Dyer

                      Toți am urmat programul de Auto-distrugere.

                      Ne-am devorat încet încet până ne-am golit Inimile de Iubire, de Suflet, de Viață, de Trăire pentru... Nimic.

                      Pentru că sunt atât de multe fațete..

                      În eoni de șmecherie a NU-ființei tu vrei să-ți dai seama Acum de toate.. în timp ce tu abia acum începi să deschizi ochii, tu abia acum începi să îți amintești cine Ești.. 

                      Răbdarea e o virtute. Ai răbdare cu tine.

                      Acum e timpul să ne dăm voie să Fim.


                       

                      Prezența este Calea Ta!

                      Și aș mai vrea să înțelegi că, atunci când nu ești Prezent, când Nu Ești acasă, și nu ți-e sufletul în trup.. prin templul tău umblă când unul, când altul, și ai să te trezești că uneori ai vorbit fără tine, te-a luat gura pe dinante, și alteori ai să te trezești că ai acționat fără tine, pentru că nu te-ai putut opri...

                      Iar un simplu apăsat de un buton intern, Templul ajunge să se poarte ca o marionetă, o entitate separată pentru că la pupitru.. Nu ești.. și Sufletul tău este împrăștiat peste tot în Timp.

                      Și uite așa, prin lipsa Prezenței de Sine, prin tine zi de zi rulează un buton apăsat, un program automat... pe un drum spre distrugere, spre.. Autodistrugere.

                      Și nimeni nu ne poate distruge mai tare.. decât noi.

                       

                      Dacă astăzi te găsești aici, este pentru că astăzi ai rezonat puțin cu mine şi din tot ce am scris, a existat un mesaj pentru tine. 

                      Și dacă încă îți cauți calea.. să știi că..

                      Calea Este spre Tine.. Spre Sine.

                      Și oricât de diferite ne sunt călătoriile, cine își urmează calea Sufletului curge odată cu Fluxul Vieții.

                       

                       

                       

                      Dă-ți voie Să Fii, deschide-ți palmele încet încet, cu multă blândețe, cu multă răbdare, cu infinită înțelegere.

                      Deschide-ți bratele într-o îmbrățișare.

                      Ridică palmele spre cer și strigă în gura mare..
                      Sunt.
                      Și este de ajuns. 

                       

                      Fii blând, blândă cu tine, încearcă să nu te judeci. Îmbrățișează-te. Iubește-te. Iartă-te. Ridică-te și încearcă din nou.

                      .

                      Trâmbița sună.. Fii Acum. E Timpul să te Trezești

                      life death painting

                      Life, Death, Rebirth by Cacciotti

                       

                      Pentru cel ce își adresează întrebări, am și eu o serie pentru tine, vezi care te.. Apasă.

                      • Prin tot ce fac zi de zi, îmi dau voie Să fiu?
                      • Mă îndrept spre tot ce este Natură, natural și viu?
                      • Sunt iubire, arăt iubire când simt iubire?
                      • Sunt sinceră cu alții și față de mine?
                      • Mă mai ascund? De cine cred că mă ascund dacă nu de mine..
                      • Fug? De cine cred că fug dacă nu de mine..

                      Intreabă-te..

                      • câte nu am făcut în Viață pentru că nu am avut încredere în mine? Pentru că nu m-am considerat destul.. Pentru că nu m-am considerat frumos(ă), deștept(ă), mai slab(ă)? 
                      • Câte n-am făcut din teamă sau rușine?
                      • Câte nu spun, nu întreb, nu îndrăznesc?
                      • Îmi ascult intuiția?
                      • Cânt? Dansez? Urlu când îmi strigă inima în mine?
                      • Mă joc?
                      • Mă apăr?
                      • Îmi iubesc trupul sau îmi bat joc de templul meu?
                      • Fac ce-mi place pentru.. mine?
                      • Lucrez ce-mi place și cu pasiune?
                      • Dăruiesc fără așteptări?  Îmi dăruiesc măcar mie fără așteptări?

                       

                      Această postare de blog a fost insipirată de The Alchemist via youtube

                       

                      Intenția mea:

                      Aici și Acum aleg să plantez semințe de lumină prin șoapte ce se aștern pe "hârtie" pentru oricine își caută calea înapoi spre el, spre Acasă, spre Sine. Pentru oricine este pregătit să se deschidă și urmează calea Vieții. Toate acestea le-am scris pentru mine și mai apoi pentru tine, si pentru că ai ajuns aici auzind chemarea mea, te cuprind cu Iubire.

                      Tot ceea ce am scris este mai întâi de toate un sfat de la Mine pentru Mine.

                      1 comentarii

                      • Foarte frumos și interesant articolul, mi-a făcut placere să-l citesc până la capăt! Mulțumesc! 🤗🌹

                        Iris

                      Lasa un comentariu

                      Vă rugăm să rețineți, comentariile trebuie aprobate înainte de publicarea lor